Alege limba romana english
Personajele celor mai citite poveşti ale copilăriei vin, alături de voi, în vacanţă! Teatrul Ion Creangă participă la prima ediţie a proiectului VACANŢA DE VARĂ CU EXCELSIOR. Duminică, 28 iunie, la ora 10:15, spectacolul Un lup, o capră şi trei iezi, regizat de Cornel Todea, se va juca pe scena amplasată în aer liber, în faţa Teatrului Excelsior, pe Strada Academiei, nr. 28.
 
Ştrengarii cărora le plac poveştile cu tâlc vor fi încântaţi să o vadă pe respectabila doamnă Capră şi pe cei trei iezi neastâmpăraţi priviţi dintr-o perspectivă modernă. Spectacolul este o comedie muzicală şi interactivă, condusă de bagheta unui Povestitor talentat. Cei mici vor învăţa despre lumea teatrului, despre regizori, compozitori şi actori, dar şi despre înţelepciune şi lăcomie, despre viclenie şi curaj. Pentru că am intrat deja în vacanţă, e firesc pentru Lup să îşi cânte partitura pe ritm dance şi pentru Capră să meargă pe trotinetă. Spectacolul Un lup, o capră şi trei iezi este un început ideal pentru o zi aventuroasă de duminică.
 

VACANŢA DE VARĂ CU EXCELSIOR este proiectul inedit prin care Teatrul Excelsior îşi propune să coloreze visele copiilor şi să le transforme în realitate. În perioada 30 mai – 31 august, cei mici şi mari sunt invitaţi să savureze în fiecare weekend spectacole de teatru, dans, muzică, jonglerii şi proiecţii de filme. Multe surprize îi vor aştepta pe spectatorii care vor veni în acest weekend pe Strada Academiei. Vrăjitoarea Bella, gazda evenimentelor, se va asigura că toţi cei care se vor întâlni cu ea duminică vor fi vrăjiţi de cele patru spectacole destinate copiilor şi tinerilor şi de filmul Aventurile lui Babuşcă.  Intrarea la eveniment este liberă.
 
© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga