Alege limba romana english

Proiectul 5 licee – 5 teatre revine în perioada 9 octombrie – 10 decembrie 2019 cu o nouă ediție dedicată elevilor din Capitală. Sprijinit în mod tradițional de cele 5 teatre partenere din București – printre care și Teatrul Ion Creangă – proiectul încurajează implicarea a 150 de liceeni în activități culturale, luând forma unui maraton teatral care facilitează nu doar consumul de teatru, ci și producția de spectacole.

Astfel, pe durata celor trei luni, liceenii sunt invitați nu doar să vizioneze spectacole din repertoriul teatrelor partenere, ci și să pregătească un spectacol pe o temă la alegere. Cele cinci producții realizate în cadrul proiectului vor fi prezentate în cadrul Galei 5 licee – 5 teatre, un eveniment special care le oferă beneficiarilor ocazia de a urca pe o scenă importantă din București, de a juca în fața unui juriu și de a fi aplaudați de către un public larg.

Proiectul 5 licee – 5 teatre este organizat anual de către ECDL România, alături de Uniunea Teatrală din România, Primăria Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Casa Corpul Didactic, cu sprijinul teatrelor și unităților școlare partenere.

  • Teatre partenere – ediția 2019: Teatrul Mic, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă şi Teatrul Nottara.
  • Licee partenere – ediția 2019: Liceul de Arte Plastice Nicolae Toniza, Liceul Teoretic C.A. Rosetti, Liceul Tehnologic Mircea Vulcănescu, Liceul Teoretic Ştefan Odobleja şi Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi.

Conform organizatorilor, de la prima ediție a proiectului de educație alternativă (2011), 1200 de elevi din 35 de licee bucureștene au participat la activitățile din proiect. Puteți fi la curent cu noutățile despre proiect urmărind paginile: www.ecdl.ro și www.facebook.com/5licee5teatre

Pentru mai multe informații despre activitatea Teatrului Ion Creangă în cadrul proiectului, persoana de contact este Alexandra Mihăilă, e-mail: alexandra.mihaila@teatrulioncreanga.ro, tel. 0727 205 684.

 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga