Alege limba romana english
La început de vară se numără… planurile de vacanță! Teatrul Ion Creangă a pregătit o surpriză frumoasă ‒ intitulată „Caravana TIC” ‒ pentru peste 700 de copii din mediul rural, invitați să se aventureze într-o excursie de o zi alături de echipa teatrului. Surpriza ia forma unei invitații adresate micuților cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, care vor descoperi astfel atât mirajul aventurilor închipuite și trăite în spectacole, cât și tainele artiștilor și tehnicienilor care-și dovedesc măiestria pe scenă și în culise.
 
Proiectul se derulează în perioada mai – decembrie 2015 cu sprijinul Kaufland România, a cărui implicare generoasă a permis realizarea Caravanei TIC în regim gratuit. Astfel, pe durata celor șase luni, aproximativ 800 de persoane – copii și adulți (cadre didactice / părinți / asistenți maternali) vor participa la activitățile organizate de Teatrul Ion Creangă, beneficiind de un program variat de activități (spectacole, ateliere, întâlniri cu actorii) și evenimente conexe, recreative. Totodată, pentru a facilita participarea beneficiarilor, care 
provin din medii cu posibilități financiare reduse, caravana TIC asigură transportul grupurilor invitate.
 
În urma succesului întâmpinat la prima vizită – caravana pilot – care a avut loc luni, 25 mai, cu participarea unui grup de 40 de elevi din localitatea Comana, județul Giurgiu, Teatrul Ion Creangă a programat o nouă călătorie sâmbătă, 6 iunie. Cu această ocazie, 40 de prichindei din comuna Clejani, jud. Giurgiu vor urmări spectacolul „Insula misterioasă”, urmând ca după spectacol să îi întâlnească pe actorii care dau viață personajelor lui Jules Verne pe scenă și să participe la atelierul de teatru coordonat de Claudia Revnic, actriță a Teatrului Ion Creangă.
 
„Caravana TIC” va continua și pe durata verii, Teatrul Ion Creangă programând o serie de reprezentații cu spectacolul interactiv de teatru în miniatură „Cartierul poveștilor”, care va avea loc în aer liber, la sediul administrativ al instituției.

Pentru mai multe informații despre proiect, persoana de contact este Anca Scurtu, Coordonator PR – e-mail: anca.scurtu@teatrulioncreanga.ro, nr. tel.: 0723.513.338. 
 
© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga