Alege limba romana english

În zilele de 19 și 20 septembrie primii beneficiari ai Campaniei sociale Tombola cu Amintiri sunt așteptați la spectacolul „O poveste a porcului”, o poveste fermecată pusă în scenă de regizorul Mircea Cornişteanu.

Programate cu începere la ora 10:00, în Sala Mare de la Palatul Național al Copiilor, cele două reprezentații vor prilejui participarea la teatru, în regim gratuit, a peste 1000 de copii din nouă comune din județele Călăraşi (loc. Fundeni și Plătărești), Dâmboviţa (loc. Brezoaele și Ciocănești), Ilfov (loc. Petrăchioaia, Ștefănești, Jilava și Glina), Giurgiu (loc. Săbăreni), dar și din două centre de plasament din Sectorul 6 al Capitalei (Centrul de zi Sfinții Împărați Constantin și Elena și Centrul Social Multifuncțional Sf. Andrei).

Desfășurată în cadrul Festivalului Amintiri din Copilărie (15-17 iunie 2018), dar și în cadrul Festivalului Bucureștii lui Caragiale (27 august – 2 septembrie 2018), Tombola cu Amintiri a avut ca scop facilitarea accesului la cultură a copiilor din medii defavorizate. Astfel, publicul de toate vârstele a fost invitat să cumpere şi să doneze un bilet la teatru pentru micuții care nu au avut până acum ocazia de a ajunge într-o sală de spectacole.

Următoarea reprezentație programată de Teatrul Ion Creangă în cadrul campaniei sociale va avea loc miercuri, 24 octombrie 2018, la Palatul Național al Copiilor.

Persoana de contact:
Anca Scurtu
Birou Marketing, Comunicare și Management educațional
anca.scurtu@teatrulioncreanga.ro / tel. 0723 513 338

 

 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga