Alege limba romana english

Festivalul Enescu ne invită la o celebrare astăzi, 19 august, la 140 de ani de la nașterea lui George Enescu. La ora 12:15, Teatrul Ion Creangă se alătură publicului și organizațiilor care aduc muzica marelui compozitor în spațiul public, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

Astfel, Balada pentru vioară și orchestră de Enescu, în interpretarea lui David Garrett alături de Filarmonica din Monte Carlo, se va auzi la sediul administrativ al Teatrului Ion Creangă – și în numeroase alte instituții din București, în Piața George Enescu sau în parcul din fața Teatrului Odeon. Cei care doresc să se bucure de acasă de cele 5 minute ale proiectului omagial pot intra pe acest link.





Actualizare - joi, 19 august, ora 12:30

Una dintre cele mai emoționante lucrări ale lui George Enescu, Balada, s-a auzit simultan joi, 19 august, începând cu ora 12.15 în mai multe locații din București și diverse orașe din țară, precum și pe mai multe canale media, în proiectul „Sunetul Iubirii”, inițiat de Festivalul Enescu pentru a marca 140 de ani de la nașterea marelui compozitor.

În București, Balada s-a auzit la Primăria Municipiului București, în calitate de co-producător al Festivalului Enescu; Biblioteca Metropolitană București (în toate cele 28 de biblioteci și în sediul central); Muzeul Național al Literaturii Române; Centrul de Proiecte Culturale al municipiului București - ARCUB – în Hanul Gabroveni (Sala Mare și Pasaj) și Parcul Colțea; Teatrul de Animaţie Țăndărică; Teatrul Ion Creangă; Teatrul Odeon; Muzeul Municipiului Bucureşti – în Palatul Suțu și Casa Filipescu-Cesianu (Muzeul Vârstelor); Circul Metropolitan București. Balada a putut fi ascultată și în Piața George Enescu, datorită Centrului de Creație, Artă și Tradiție al municipiului București - CREART și în parcul din fața Teatrului Odeon.

Interpretarea oferită publicului de către Festivalul Enescu, cu ajutorul partenerilor săi, a fost cea a faimosului violonist David Garrett și a Filarmonicii din Monte Carlo, sub bagheta regretatului Gianluigi Gelmetti. Concertul a avut loc în 2015, la Festival, și a fost sold-out.

Balada pentru vioară și orchestră op. 4a, compusă de George Enescu între 1895-1896 și dedicată violonistei Eva Rolland, este alcătuită dintr-o melodie plină de lirism, caldă și dulce, juxtapusă unui episod central aflat la polul opus, mai dramatic, mai rațional, asemănător unui recitativ.

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepțional, susținut de 3500 de artiști străini și români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar și cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artiști, organizatori și jurnaliști. 

© Copyright 2014 Teatrul Ion Creanga